Ce este adaptarea
Adaptarea se referă la capacitatea ochiului de a se adapta la modificările condițiilor de iluminare. Există două tipuri de adaptare: adaptarea la întuneric și adaptarea la lumină. Adaptarea la întuneric este procesul prin care ochiul se adaptează la niveluri scăzute de lumină și implică regenerarea pigmentului vizual din opsină și retinal 11-cis. Timpul necesar pentru adaptarea la întuneric și regenerarea pigmentului este determinat în mare măsură de concentrația locală de 11-cis retinal și de viteza cu care acesta este livrat opsinei din bastonașele albite. Bastonașele sunt mai sensibile la lumină și au nevoie de mai mult timp pentru a se adapta complet la schimbarea luminii. Pe de altă parte, conurilor le ia aproximativ 9-10 minute pentru a se adapta la întuneric. Sensibilitatea căii tijelor se îmbunătățește considerabil în 5-10 minute în întuneric. Inhibarea de către neuroni afectează, de asemenea, activarea în sinapse. Împreună cu albirea unui pigment al bastonului sau al conului, fuziunea semnalelor pe celulele ganglionare este inhibată, reducând convergența.
Inspiră-te din portofoliile senzorilor de mișcare Rayzeek.
Nu găsești ceea ce vrei? Nu vă faceți griji. Există întotdeauna modalități alternative de a vă rezolva problemele. Poate că unul dintre portofoliile noastre vă poate ajuta.
Adaptarea la lumină, pe de altă parte, este adaptarea ochiului la luminozități diferite atunci când trece de la întuneric la o zonă luminată. În timpul acestei perioade de adaptare, sensibilitatea retinei scade, iar conurile ochilor devin mai active decât bastonașe ale ochiului. Procesul de adaptare poate fi măsurat clinic folosind experimente de prag de creștere, care pot oferi o măsurătoare clară și obiectivă a funcției retinei. Curba pragului în funcție de intensitate obținută în urma unor astfel de experimente poate avea o formă monofazică sau bifazică, în funcție de alegerea lungimii de undă a testului și a fundalului, de mărimea testului și de excentricitatea retinei. Răspunsul bifazic reflectă natura duplex a vederii, cu o ramură inferioară aparținând sistemului bastonaș și o ramură superioară aparținând sistemului conic. Principiul legii lui Weber poate fi aplicat la constanța contrastului sau la invarianța contrastului, unde contrastul rămâne constant și independent de luminanța ambientală. Constanta Weber sau fracția Weber pentru căile tijei și ale conului este de 0,14 și, respectiv, de 0,02 până la 0,03, în timp ce calea conului S are o constantă Weber de aproximativ 0,09.
Întrebări frecvente
Cum are loc adaptarea la lumină
Adaptarea la lumină are loc în întregul sistem vizual, începând de la fotoreceptori până la neuronii centrali. Cu toate acestea, capacitatea fotoreceptorilor de a-și adapta sensibilitatea la condițiile de lumină din jur este crucială pentru buna funcționare a întregului sistem vizual.
De ce este importantă adaptarea la lumină
Adaptarea la lumină este crucială deoarece ne ajută să evităm "catastrofa de saturație" și să menținem un răspuns consistent al retinei la contrast, în ciuda schimbărilor de iluminare. Acest lucru este esențial pentru a obține constanța vizuală și pentru a percepe cu acuratețe obiectele reflectante, după cum au observat Shapley și Enroth-Cugell în 1984.
Ce parte a ochiului se adaptează la lumină
Pupila: Este partea ochiului care își ajustează dimensiunea pentru a regla cantitatea de lumină care intră în ochi. Irisul controlează dimensiunea pupilei și acționează ca o diafragmă într-un aparat de fotografiat.
Cât timp este nevoie pentru ca ochii să se adapteze la lumină
Conurile își ating sensibilitatea maximă în cinci până la șapte minute, în timp ce bastonașele necesită cel puțin treizeci până la patruzeci și cinci de minute de întuneric complet pentru a realiza 80% adaptarea la întuneric. Cu toate acestea, este nevoie de câteva ore pentru ca adaptarea totală la întuneric să aibă loc. Prin urmare, ochii noștri se adaptează la lumina puternică mult mai repede decât se adaptează la întuneric.
Ce înseamnă adaptarea în viziune
Adaptarea vizuală se referă la o alterare tranzitorie a sensibilității sau a percepției care apare atunci când un individ este expus la un stimul nou și la efectele ulterioare persistente care persistă chiar și după ce stimulul este retras, conform definiției oferite de Webster în 2011.
Care este un exemplu de adaptare la lumina întunecată
Adaptarea la întuneric este mecanismul prin care ochii noștri se adaptează la condiții de lumină slabă după ce au fost expuși la lumină puternică. De exemplu, atunci când intrăm într-o cameră slab luminată după ce am fost afară în lumina puternică a soarelui, ochii noștri se străduiesc să vadă la început. Cu toate acestea, cu timpul, ochii noștri își revin treptat și devin mai receptivi la lumina slabă din interior.
Care sunt adaptările la lumina slabă
Plantele s-au adaptat la o intensitate luminoasă scăzută prin creșterea dimensiunii unității fotosintetice, cunoscută sub numele de unitate fotosintetică proteică. Această adaptare permite cloroplastelor să aibă o PSU mai mare, ceea ce crește probabilitatea ca un foton să lovească antena clorofilei în condiții de lumină scăzută. Prin urmare, plantele adaptate la lumină slabă au o dimensiune mai mare a unității fotosintetice în comparație cu cele adaptate la o intensitate luminoasă ridicată.
